Biomicroscopia
Biomicroscopia
(Această investigație face parte din diagnosticul inițial.)
Biomicroscopia oculară este o metodă de examinare fără contact a ochiului, a mediilor și structurilor lui, cu ajutorul unei lămpi cu fantă.
Lampa cu fantă este un microscop oftalmologic special, combinat cu o sursă de lumină. Cu ajutorul ei, medicul poate vedea în detaliu toate structurile din partea din față a ochiului (segmentul anterior), la mărire mare, și astfel poate pune un diagnostic cât mai precis.
Această investigație este fără contact și complet nedureroasă.
Lămpile cu fantă moderne folosite în clinica noastră (Zeiss, Haag-Streit), datorită opticii de înaltă calitate, permit depistarea celor mai mici schimbări în structurile ochiului și chiar înregistrarea lor foto sau video, pentru a putea fi urmărite în dinamică, în timp.