+373 22 55 83 65 Orar de lucru
  • LN
  • MAR
  • MI
  • JO
  • VI
  • DU
9.00 - 17.00
9.00 - 13.00
Zi liberă
Registratura

CROSS-LINKING – O METODĂ CLASICĂ DE TRATAMENT AL KERATOCONUSULUI

Termenul keratoconus provine de la două cuvinte grecești: „kerato”, care în traducere înseamnă „cornee”, și „konos» — „con”. Keratoconusul este o afecțiune degenerativă a ochilor în care corneea se subțiază și capătă o formă conică, spre deosebire de forma sferică normală. Această patologie apare de obicei în adolescență, dar uneori este întâlnită și la copii și persoane tinere cu vârste de sub 30 de ani. Modificarea formei corneei are loc lent, de regulă – pe parcursul mai multor ani. Dar se atestă și cazuri de progresare mai rapidă a keratoconusului.
 
Simptomele de keratoconus.
 
Primele semne de keratoconus deseori constau în nevoia de a schimba frecvent ochelarii și vederea vagă, pe care aceștia nu o corectează. Un simptom clasic al acestei afecțiuni este apariția numeroaselor imagini false, cunoscută ca poliopie monoculară. Acest efect se observă mai ales atunci când privim la imagini vizuale cu contrast sporit, de exemplu, un punct luminos pe un fundal întunecat. În loc să vadă un singur punct, ochiul cu keratoconus vede un tablou haotic din numeroase imagini ale acestuia.
 
Cauzele keratoconusului.
 
În pofida unor studii ample realizate, etiologia keratoconusului rămâne necunoscută. Se presupune că această maladie are mai multe cauze. Între acestea se numără: predispoziția genetică, stresul, traumatismul de cornee, factorii celulari și impactul mediului ambiant. Toate acestea pot deveni un imbold în dezvoltarea keratoconusului.
Cross-linking-ul este o metodă nouă de stopare a progresării keratoconusului. Denumirea completă este următoarea: „cross-linking cornean colagenic cu
riboflavină (prescurtat C3R/CCL/CXL)”. Este o procedură care crește duritatea corneei, fapt care îi permite să se opună deformării ulterioare.
În keratoconus, corneea devine mai slabă, se subțiază, capătă o formă mai proeminentă, cu dezvoltarea astigmatismului neregulat. Cross-linking-ul intensifică legăturile dintre microfibrilele de colagen din cornee, dar și legăturile între și din interiorul moleculelor care formează aceste microfibrile. Aceasta se obține prin utilizarea substanței netoxice riboflavina (vitamina B2),care îndeplinește un rol fotosensibilizant. Radiația ultravioletă dozată în diapazonul de unde lungi (UV-A) provoacă formarea radicalilor liberi în interiorul corneei și, ca rezultat, a cross-legăturilor chimice („legături încrucișate”).
În executarea practică, procedura de cross-linking este simplă și cruțătoare pentru pacient. Picăturile pentru anestezie locală se aplică în ochi înaintea înlăturării epiteliului cornean în partea centrală. Soluția de riboflavină se folosește pentru saturația stromei pe parcursul a 30 de minute înaintea iradierii ultraviolete, care de asemenea durează 30 de minute, cu utilizarea unui instrument calibrat exact, precum sistemul UV-X. Îngrijirea postoperatorie include purtarea unei lentile de contact terapeutice, dar și un tratament pe parcursul următoarelor 3 zile, menit să sporească confortul și să grăbească epitelizarea.
Programarea pentru consultație Formulați întrebarea

Formulați întrebarea

MEDICI